Multă sănătate… mentală și emoțională!

Mai ales începând cu 2020, an greu încercat de pandemia COVID-19, s-au întețit urările și dorințele legate de sănătate. Am început să apreciem și să respectăm sănătatea mai mult, dar am devenit și mai conștienți de acțiunile pe care le putem lua pentru a preveni afecțiunile, a păstra sau a îmbunătăți starea actuală de sănătate.

Sănătatea, însă, nu este legată doar de corp: trebuie să ne îngrijim atât de sănătatea mentală, cât și de cea emoțională. În 2021, o bună parte din dorințe vor face referire la a fi bine tu cu tine, a avea relații armonioase, a fi conectat cu natura, a ști să îți accepți și să îți gestionezi emoțiile, a găsi energia și entuziasmul în viața de zi cu zi, indiferent de dificultățile pe care le întâlnești.

Am selectat pentru tine 20 de idei pentru o mai bună stare de sănătate mentală și emoțională. Te invităm să le citești și să le preiei pe cele care ți se potrivesc cel mai bine:

  • Petrece măcar 10-15 minute în fiecare zi făcând ceva care îți aduce bucurie.
  • Scrie într-un jurnal ceva pozitiv despre tine – în fiecare zi. Îți va fi de ajutor să recitești atunci când critica și auto-critica tind să te acapareze.
  • Notează-ți micile victorii din fiecare zi.
  • Fă zilnic câteva exerciții de respirație și relaxare.
  • Plimbă-te în natură cât mai des.
  • Fă ceva bun pentru ceilalți, sunt uimitoare efectele pozitive pe care le resimți!
  • Petrece mai puțin timp de expunere în fața ecranelor și mai mult timp cu tine și cu cei dragi.
  • Fă mișcare, sub orice formă!
  • Ține legătura cu prietenii apropiați.
  • Fă-ți un nou hobby.
  • Bucură-te de viață alături de un animal de companie.
  • Odihnește-te cât mai mult.
  • Mănâncă și bea ceva ce îți face plăcere.
  • Ascultă muzica ta preferată și caută să descoperi și muzică nouă. Dacă îți place să cânți, din voce sau la instrument muzical, cu atât mai bine!
  • Pune-ți mâinile și mintea la treabă, fie că este vorba despre gătit, grădinărit, tricotat, caligrafie sau bricolaj.
  • Uită-te prin albumele foto și adu-ți aminte de momente plăcute din trecut.
  • Găsește-ți cât mai des momente să-ți exprimi recunoștința pentru tot ce este bun în viața ta.
  • Scrie de mână, pe hârtie, o scrisoare cuiva drag.
  • Fă curat în spațiul unde locuiești sau lucrezi. Poate nu sună a activitate relaxantă, dar beneficiile asupra psihicului sunt dovedite și evidente.
  • Caută prezența copiilor și joacă-te cu ei. Lumea lor fascinantă te va scoate din gândurile mult prea ancorate în realitate și te vei molipsi de bucuria lor.

Ne-am propus ca până la finalul anului să culegem sute de idei de ce putem face pentru a fi mai prezenți, a ne simți mai bine cu noi înșine și cu ceilalți. Ne vom inspira și de la voi – haideți să adunăm activități utile care ne pot face viața mai bună. Zi de zi, mai bine!