Șapte alimente pentru o stare de spirit pozitivă

Din păcate, n-avem tot timpul parte de zile frumoase, oricât de mult ne-ar plăcea să fie așa. Uneori pare că nimic nu îți poate însenina ziua și nu știm cum se face, dar parcă în acele zile ne urmărește și ghinionul. Ori călcăm într-o baltă, ori te murdărești pe bluza preferată, ai probleme în relație, cu banca sau cu vreun furnizor de servicii – sau multe alte incidente de acest fel. În astfel de cazuri tindem să ne “înecăm amarul” în mâncare, iar opțiunile noastre se limitează în mare parte la junk food sau alte alimente nesănătoase. Nu te condamnăm, atunci când avem o zi foarte proastă pare că numai o prăjitură poate să o mai înveselească

De câțiva ani știm însă că dispoziția noastră psihică poate fi determinată – și, implicit, schimbată –  de alimentele pe care le consumăm. Mâncarea care conține multe vitamine, minerale și antioxidanți hrănește și protejează creierul, poate reduce inflamații și poate restabili echilibrul bacteriilor intestinale. De ce este asta important? Intestinul este răspunzător și pentru producerea serotoninei (hormonul fericirii), a cărei producție este influențată de bacteriile din flora intestinală.

Așadar, data viitoare când mergi la magazin încearcă să pui măcar unul dintre următoarele alimente în coș (și recomandăm să le ai permanent în casă):

1. Alunele/Nucile/Semințele – conțin mulți nutrienți responsabili pentru sănătatea creierului, precum vitamina E, magneziu, zinc, seleniu, fier, mangan, vitamine din complexul B și grăsimi sănătoase. De altfel, consumul regulat de nuci, în general, poate îmbunătăți memoria și poate spori abilitățile de învățare. În plus, acestea furnizează triptofan, un aminoacid responsabil pentru producerea serotoninei ce stimulează starea de spirit. Migdalele, caju, arahidele și nucile, precum și semințele de dovleac, susan și floarea-soarelui sunt surse excelente.
2. Alte surse de grăsimi de tip omega 3 și 9 precum cele găsite în pește, semințe de in, semințe de chia, nuci românești, uleiul din germeni de grâu și în uleiul de măsline extravirgin. S-a dovedit că aceste grăsimi sunt importante pentru vasele de sânge și creierul nostru și pot avea un efect antiinflamator important care ajută la prevenirea depresiei și a bolilor neurodegenerative.

3. Citricele – fructe precum mandarinele, portocalele și lămâile sunt bogate în flavonoide și vitamina C – componente nutriționale importante pentru întreținerea funcțiilor cognitive și a memoriei. Însă în caz că nu ești fan citrice poți încerca să mănânci mere și fructe de pădure pentru a-ți lua doza de flavonoide.

4. Verdețurile – spanacul, salata verde, varza kale și multe alte verdețuri de acest gen – toate sunt bogate în magneziu și acid folic, care îți stimulează buna-dispoziție și te ajută la combaterea oboselii.

5. Leguminoasele de tip năut, linte, fasole – sunt bogate în acid folic. Deficitul de acid folic poate reprezenta una dintre cauzele directe ale depresiei, iar pacienții tind să nu răspundă la tratamentul standard cu antidepresive. O soluție autentică și simplă este consumul de alimente bogate în acid folic, ca parte a unei alimentații echilibrate.

6. Alimentele fermentate – sau, ca să fie mai clar, murăturile, socata, borșul. Acestea sunt bogate în probiotice și studiile arată că o dietă bogată în probiotice poate reduce stresul și ajuta memoria. Atenție însă la conținutul în sare al murăturilor, care poate afecta tensiunea arterială. Încercați să le desărați înainte de consum și să mâncați în cantități mici. Totodată, o altă sursă de probiotice este iaurtul/kefirul pe care îl recomandăm la micul dejun sau ca gustare și care va hrăni bacteriile răspunzătoare de buna dispoziție.

7. Cerealele integrale – știți deja că nu trebuie evitat micul dejun. Cerealele integrale îți pot ridica starea de spirit, nu numai prin gust – în plus, au fost asociate cu îmbunătățirea funcției cognitive și a concentrării la școlari. Acestea sunt și o sursă foarte bună de fibre care sunt importante pentru sănătatea intestinală.

Poți începe tranziția spre o stare de mai bine cu doar câteva alimente. Unele efecte fiziologice și de dispoziție sunt resimțite încă din primele zile, în timp ce altele apar pe termen mediu și lung. Cert este că mâncând zi de zi din ce în ce mai sănătos vom avea parte beneficii atât fizice, cât și psihice.

OBSERVATIE! O dietă mai bună te poate ajuta să ai o stare de spirit mai bună, însă este doar o parte din tratament. Când vorbim despre probleme de dispoziție ne referim la forme ușoare și moderate de tristețe, anxietate și depresie, iar alimentația nu poate fi singurul tratament. Cu alte cuvinte, mâncarea nu va avea impact semnificativ asupra formelor accentuate sau grave de depresie. În acest cazuri este important să ceri cât mai repede ajutor medical!