Cum mâncăm într-un mod prietenos cu mediul?

Protejarea mediului reprezintă de ceva timp un subiect din ce în ce mai important și întâlnit, însă de multe ori o considerăm – și rău facem! – o problemă minoră sau izolată pe care oricum n-o putem rezolva singuri. Cu toate acestea, pe lângă obiceiul de a recicla sau de a călători mai rar cu mijloace de transport poluante, multe alte activități de zi cu zi pot avea un impact asupra mediului, iar cea pe care, fără excepție, o avem cel mai des este chiar mâncatul.

Mai exact, activitățile implicate în ciclul de producție al unor alimente pot avea consecințe majore asupra degradării mediului. De la colectarea materiei prime, procesarea ei și până la transportul produsului final spre consumator, sunt implicate multe resurse care, adesea, poluează sau sunt consumate ineficient.

În ziua de azi, avem tot ce ne-am putea dori la dispoziție, însă ar trebui să luăm în considerare toate urmările a ceea ce consumăm, pentru a face alegeri alimentare înțelepte atât pentru sănătatea noastră, cât și pentru cea a mediului. Iată așadar câteva trucuri și obiceiuri pe care sugerăm să le adopți pentru o dietă mai prietenoasă cu mediul!

Mănâncă verde

Mai multe studii au indicat faptul că, față de produsele vegetale, multe alimente de origine animală produse la scară largă sunt responsabile pentru o bună parte a emisiilor de gaze cu efect de seră pe plan global. Bovinele sunt doar cel mai cunoscut exemplu.

Astfel, consumul unei cantități cât mai mari și mai diversificate de produse de origine vegetală este încurajat, mai ales că necesarul de legume și fructe proaspete recomandat pentru consumul zilnic este de aproximativ 400 de grame. Vegetalele reprezintă cea mai importantă sursă de nutrienți și au, în general, impactul cel mai limitat asupra poluării mediului.

Optează pentru produse locale și de sezon

Fructele și legumele de sezon sunt mai accesibile la preț, dar și superioare calitativ. De asemenea, acestea reprezintă o alegere bună pentru că nu sunt depozitate și transportate pe distanțe lungi, așa cum se întâmplă cu multe produse comercializate în extrasezon, reducându-se impactul asupra mediului.

Un alt aspect important legat de transportul produselor este originea acestora. Așa că poți încerca să optezi pentru magazine și producători autohtoni de legume, fructe și alte alimente de origine vegetală.

Cumpără doar ce ai nevoie

În momentul în care aruncăm mâncarea cumpărată în exces nu doar că poluăm prin ambalajele și resturile aruncate, însă irosim și toate resursele utilizate în acel ciclu de producție al alimentelor – de la transport și până la energia necesară prelucrării.

În medie, fiecare român aruncă 129 de kilograme de mâncare anual. De aceea, este important să realizăm că, prin schimbările mici aduse obiceiurilor noastre alimentare și de cumpărare, putem influența în bine starea mediului înconjurător, putem încerca să mâncăm mai sănătos și putem cheltui mai înțelept. Atât timp cât avem oportunitatea să facem schimbări mici în bine, de ce nu am face-o de la următorul lucru pe care îl punem pe masă?

Un truc pentru a reduce volumul de alimente aruncate este de a planifica din timp ceea ce vrei să gătești, cumpărând strict necesarul pentru următoarea perioadă, până îți faci din nou aprovizionarea.

Integrarea alimentelor mai prietenoase cu mediul și limitarea celor foarte procesate nu ar trebui să presupună o schimbare bruscă. Dacă te gândești de unde să începi, există multe modalități de a adopta o dietă și un stil de viață mai responsabile! De exemplu, poți începe prin a dedica una sau mai multe zile pe săptămână exclusiv preparatelor gătite cu alimente de origine vegetală. Sau introdu, pentru început, mai multe salate, verdețuri și leguminoase care se fierb în dieta ta cotidiană. Îți garantăm că vei descoperi noi alimente de care poate nu știai, dar care sunt deopotrivă sănătoase, gustoase și mai puțin poluante – iar pentru asta ai mereu la îndemână rețete diversificate!